Cabinetul de avocat ”Miricioiu Andreea-Ioana” prin avocatul titular cât și prin avocații colaboratori vă pot oferi servicii profesionale de consultanță în domenii precum: drept civil, drept societar, dreptul muncii, dreptul familiei, drept succesoral, drept contravențional.

Nu în ultimul rând, putem identifica și găsi soluții problemelor dumneavoastră, într-un mod profesionist și cât mai puțin costisitor pentru dumneavoastră.

Mai jos regăsiți câteva dintre cele mai frecvente operațiuni pe care cabinetul le-a întreprins de-a lungul timpului pentru clienții săi:

  • Redactarea şi/sau furnizarea opiniilor juridice şi orice alte informaţii cu privire la speţa analizată;
  • Redactare acțiuni în justiție;
  • Negocieri contracte;
  • Negociere și redactare tranzacții;
  • Stingerea creanțelor asumate prin credite, prin intermediul legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii unor astfel de obligații;
  • Redactarea şi analizarea actelor juridice supuse spre dezbatere (contracte de orice natură, statute, acorduri de confidenţialitate, acorduri de plată, somaţii de plată, etc.);
  • Reprezentarea persoanelor fizice și juridice în faţa oricăror autorităţi abilitate ale statului cât şi în faţa altor persoane;
  • Apostile.